Fiecare cu morala lui, dar fara spam, s-a inteles?

Mi s-a parut amuzanta o faza de la de(zzb)aterea de aseara. Cand baiatul cu capul mare si limbaj super academic a adus in discutie problema moralei si deontologiei pe blog, Piticu si altii au sarit ca arsi. Ce morala, dom’le, ce deontologie. In saivanu’ meu, pe blogu’ meu io sunt pac-pac (cum ar zice Nenea Iancu), stapanul absolut. Nimeni, dar nimeni nu poate sa imi impuna cum sa scriu, ce sa scriu, pe cine sa injur si cum injur…nimic nou sub soare.

Si pe blog, si in viata reala ne place sa credem ca suntem Stapanii absoluti ai tablei de joc. Noi manevram pionii, noi controlam zarul si noi impunem regulile. Ne da un sentiment satisfacator ca suntem deasupra tuturor si destinul ne este la degetul mic. Pana cand cotul vecinului care arunca zarul in cutia proprie ne loveste tabla de joc si ne imprastie cat colo pionii! Huo! E ilegal!Sa-si tina coatele acasa…sa-si mute cutia la 2 metri mai incolo. Scoti nervos lista cu regulile jocului si ii arati ca scrie negru pe alb: cutiile vor fi dispuse la cel putin 5 m distanta. 5 metri…nici mai mult, nici mai putin. Vecinul scoate ranjind regulamentul si iti arata la fel de negru pe alb ce scrie pe foaia lui: 3 metri.

Ai vrea sa urli de durere in timp ce iti aduni pionii imprastiati prin noroiul blogosferei. Iti luase atata timp si energie sa ajungi pana aici. Dar asta-i riscul pe care ti-l asumi cand esti de acord ca fiecare sa joace dupa regulile proprii, sa se supuna propriei morale si deontologii. Ce conteza ca pionul integritatii si bunului simt o sa ramana ingropat sub mormanuri de injuraturi, rautati gratuite, nepotisme si spamuri…sa nu uitam de spamuri!

ZeList, rank-uri, statistici si valoarea mea..valoarea mea

Imi aduc aminte cand mi-am facut primul blog. Dau un premiu celui care ghiceste de ce mi-am facut blog?

a. Aveam ceva important de spus

b. Ma plictiseam

c. Vroiam sa castig

Mana sus cine a raspuns c.  Desi pare fara sens, va explic imediat de ce punctul c este varianta castigatoare. De vreo luna, Cristi avea blog scria bine si cu spor zilnic, si parea foarte multumit de sine, mai ales daca numarul vizitatorilor crestea vizibil fata de saptamana precedenta. Mare amatoare de intreceri, m-am gandit ca nu pot rata ocazia de a arata ce valoroasa sunt si cat succes pot avea. Asa a aparut sonet.  Primul lucru pe care il faceam dimineata era sa verific “cat e stats-ul, cat e sporul si cat mi-a mai crescut rank-ul”, al doilea sa ma spal pe ochi si al treilea sa compar numarul vizitatorilor de pe site-ul meu cu cei ai lui Cristi. Treceam de la agonie la extaz in fiecare zi. Si lupta ar mai continua si astazi, daca nu s-ar fi inventat Settlers-ul!

A fost o intrecere copilareasca, dar care a scos la suprafata o tanjire adanca a sufletului nostru: vreau sa fiu cineva. Vreau sa mi se recunoasca valoarea, sa mi se spuna ca sunt important, ca sunt bagata in seama, observata si apreciata.

M-am bucurat cand am luat singura nota de 1o la examenul de Istoria Economiei, cand mi-a fost publicata o poezie sau cand aveam un numar mai mare de vizitatori pe blog decat avea Cristi. M-as bucura sa fiu prima in ZeList si sa castig ceva la RBF…dar ce voi face atunci cand pic la un examen, cand imi este refuzat un articol sau cand sunt detronata de pe locul 1.  Cine sau ce imi da valoare atunci? Cine sau ce imi spune ca “sunt cineva” chiar daca esuez sau nu ating un standard? Sau altcineva este mai bun ca mine?

Pot incerca sa scriu mai mult si mai bine, sa ma zbat sa am mai multi comentatori, sa generez o controversa, sa arunc cu noroi in ceilalti, sa inchid gura celor care ma critica…ceva cu care sa imi hranesc orgoliul si sa imi imbunatatesc imaginea de sine. Pana cand si pana unde?

Cine spune care e valoarea mea ca blogger? Poate ZeList, sau numarul vizitatorilor sau numarul link-urilor si al comentariilor. Cine spune care e valoarea mea ca om? Astept comentarii…

Off topic: marlania se intoarce pe blogoree

Nu stiu de ce am avut eu impresia ca in randul pasionatilor de blog o sa gasesc oameni tineri, cu pofta de viata si bun simt in modul in care isi trateaza userii. Wrooong!
Succesul li s-a urcat la cap unora si au inceput sa isi trateze “clientii” sau ma rog, userii asa cum functionarele publice acre trateaza platitorii de impozit (implicit salariile celor cu pricina). Vasazica, eu, blogger, plasez o stire scurta, la obiect pe blogoree si moderatorul gaseste cu cale ca stirea nu e prea interesanta si decide sa o stearga. Daca ceri politicos o explicatie ti se raspunde sec si cu sictir “C-asa am avut eu chef, amice”.
Unde e orientarea spre client? La urma urmei, traficul si-l fac pe spinarea blggerilor pe care-i desconsidera prin explicatii de genul asta si alte faze naspa.
Alo, domnu’ Bobby Voicu, auziti?