10 lucruri cu care nu ne-am întâlnit înainte de Revoluţie

10 lucruri de care nu auzisem înainte de 89 şi care acum ne fac viaţa mai uşoară:

– buretele de vase : de obicei, vasele se spălau cu una bucată material rupt dintr-o cârpă mai veche
– detergentul lichid pentru vase: era folosit cu succes, dar cu îndoit efort la clătit detergentul de rufe Perlan sau Dero
– hârtia de copt: gospodinele utilizau hârtie de scris sau hârtie deja inscripţionată, furgăsită de pe la servici
– deodorante de interior: la nevoie, în toaletă mai ales,  se pulveriza minunatul body spray Favorit, Mozaic, cu care tu pulverizai ulterior şi la subraţ
– crema lichidă pentru pantofi: ca să ai pantofi strălucitori, trebuia să îi le dai cu crema solidă, să aştepţi câteva minute şi să îi perii temeinic cu o perie
-balsam pentru păr: aveai norc dacă prindeai la coadă ceva şampon, aşa că te mulţumeai cu părul curat, fără pretenţii să fie şi mătăsos
-aţă dentară: tehnica de a-ţi curăţa dinţii cu aţa era cunoscută de pe atunci, doar că nu aveau la dispoziţie decât aţa obişnuită, necerată
-scutece de unică folosinţă: pentru edificare, cei născuţi înainte de Revoluţie, întrebaţi-vă mama de ce are probleme cu fierea
-apă îmbuteliată în PET-uri: dacă vi se făcea sete într-o zi toridă de vară, trebuia să aveţi cu voi una bucată sticlă de sticlă cu dop din plută sau cauciuc
-cutiile din plastic pentru ţinut alimente: dacă nu aveaţi cartelă la cantină, trebuia să va căraţi mâncarea în zornăitoare borcane sau sufertaşe din inox

Dedicatie

Sapte! Sapte la teza la Romana a fost dezamagirea trimestrului intai din clasa a 9. Nimerisem din teribilism la clasa de Info a Colegiului Mihai Viteazul si credeam din toata inima ca vocatia mea ramane in sfera stiintelor umane.

Tin minte si acum versuri din poezia pe care am avut-o de analizat atunci: “Esti vrajitoare, inima mi-e rug/(…)/Si daca nici acolo nu-i alin,/Atunci din nou la tine am sa vin”. Am bagat in compunerea de aproape 2 pagini tot arsenalul de cuvinte magice din comentariile invatate pentru admiterea la liceu: capodopera, exprimare artistica, metafora inspirata si alte asemenea. Se pare ca nu au fost suficiente pentru a o impresiona pe doamna profesoara, care m-a articulat cu un 7 pentru activitatea de batut campii.

Drept pentru care, am deschis si eu ochii bine, am rasfoit caietul de romana si am ciulit urechile…si am aflat cum se analizeaza un text literar. Ca fiecare poezie, nuvela, roman au o tema, o idee, un motiv literar(sau mai multe), o compozitie, niste personaje si sunt accesorizate cu figuri de stil. Am invatat ca un comentariu literar nu inseamna limbaj de lemn si multe inflorituri, ci ca este la fel de pragmatic uneori ca rezolvarea unei probleme de Analiza matematica. Daca tin minte lucrurile astea si dupa 10 ani,  tot meritul ii apartine doamnei profesoare Gabriela Marinescu. Daca am invatat ca un profesor se poate apropia de elevi, le poate transmite mai mult decat informatie, poate tine pasul cu o clasa de mistoacari si nu se sperie de o dezbaterea pe orice tema…tot meritul ii apartine doamnei Gabriela. Va multumesc ca mi-ati facut anii de liceu mai semnificativi!

P.S. Pentru reabilitarea imaginii se sine, spuneti-mi, va rog, ca macar am batut campii cu gratie la teza din primul trimestru!

Fiecare cu morala lui, dar fara spam, s-a inteles?

Mi s-a parut amuzanta o faza de la de(zzb)aterea de aseara. Cand baiatul cu capul mare si limbaj super academic a adus in discutie problema moralei si deontologiei pe blog, Piticu si altii au sarit ca arsi. Ce morala, dom’le, ce deontologie. In saivanu’ meu, pe blogu’ meu io sunt pac-pac (cum ar zice Nenea Iancu), stapanul absolut. Nimeni, dar nimeni nu poate sa imi impuna cum sa scriu, ce sa scriu, pe cine sa injur si cum injur…nimic nou sub soare.

Si pe blog, si in viata reala ne place sa credem ca suntem Stapanii absoluti ai tablei de joc. Noi manevram pionii, noi controlam zarul si noi impunem regulile. Ne da un sentiment satisfacator ca suntem deasupra tuturor si destinul ne este la degetul mic. Pana cand cotul vecinului care arunca zarul in cutia proprie ne loveste tabla de joc si ne imprastie cat colo pionii! Huo! E ilegal!Sa-si tina coatele acasa…sa-si mute cutia la 2 metri mai incolo. Scoti nervos lista cu regulile jocului si ii arati ca scrie negru pe alb: cutiile vor fi dispuse la cel putin 5 m distanta. 5 metri…nici mai mult, nici mai putin. Vecinul scoate ranjind regulamentul si iti arata la fel de negru pe alb ce scrie pe foaia lui: 3 metri.

Ai vrea sa urli de durere in timp ce iti aduni pionii imprastiati prin noroiul blogosferei. Iti luase atata timp si energie sa ajungi pana aici. Dar asta-i riscul pe care ti-l asumi cand esti de acord ca fiecare sa joace dupa regulile proprii, sa se supuna propriei morale si deontologii. Ce conteza ca pionul integritatii si bunului simt o sa ramana ingropat sub mormanuri de injuraturi, rautati gratuite, nepotisme si spamuri…sa nu uitam de spamuri!

De(zbb)aterea : cel mai, cea mai…

Cele mai folosite cuvinte/expresii/propozitii: nu ne bagati bete in roate, spam, ilegal, ce asteptati de la noi

Cel mai folosit numar: 80 (fotografi, bineinteles)

Cea mai simpatica exprimare: ghirlanda de evenimente

Cea mai savanta exprimare: ceva cu i…daca isi aduce aminte cineva cuvantul, lasati-l printr-un comentariu

Marele absent: Zoso

Impaciuitorul de serviciu: E-costin

Tafnosul: InConstantin

Agitatorii din multime:Ionut Oprea si Arhi

New entry: Chestiuni

Cele doua tabere: organizatorii si bloggerii.

Sentimentul general: naspa. Bloggerii nu intelegeau sau se faceau ca nu inteleg ce se asteapta de la ei, organizatorii frustrati ca bloggerii critica si isi baga prea mult nasul intr-un eveniment in care prezenta lor nu era neaparat dorita decat cu numele, pe afis.

ZeList, rank-uri, statistici si valoarea mea..valoarea mea

Imi aduc aminte cand mi-am facut primul blog. Dau un premiu celui care ghiceste de ce mi-am facut blog?

a. Aveam ceva important de spus

b. Ma plictiseam

c. Vroiam sa castig

Mana sus cine a raspuns c.  Desi pare fara sens, va explic imediat de ce punctul c este varianta castigatoare. De vreo luna, Cristi avea blog scria bine si cu spor zilnic, si parea foarte multumit de sine, mai ales daca numarul vizitatorilor crestea vizibil fata de saptamana precedenta. Mare amatoare de intreceri, m-am gandit ca nu pot rata ocazia de a arata ce valoroasa sunt si cat succes pot avea. Asa a aparut sonet.  Primul lucru pe care il faceam dimineata era sa verific “cat e stats-ul, cat e sporul si cat mi-a mai crescut rank-ul”, al doilea sa ma spal pe ochi si al treilea sa compar numarul vizitatorilor de pe site-ul meu cu cei ai lui Cristi. Treceam de la agonie la extaz in fiecare zi. Si lupta ar mai continua si astazi, daca nu s-ar fi inventat Settlers-ul!

A fost o intrecere copilareasca, dar care a scos la suprafata o tanjire adanca a sufletului nostru: vreau sa fiu cineva. Vreau sa mi se recunoasca valoarea, sa mi se spuna ca sunt important, ca sunt bagata in seama, observata si apreciata.

M-am bucurat cand am luat singura nota de 1o la examenul de Istoria Economiei, cand mi-a fost publicata o poezie sau cand aveam un numar mai mare de vizitatori pe blog decat avea Cristi. M-as bucura sa fiu prima in ZeList si sa castig ceva la RBF…dar ce voi face atunci cand pic la un examen, cand imi este refuzat un articol sau cand sunt detronata de pe locul 1.  Cine sau ce imi da valoare atunci? Cine sau ce imi spune ca “sunt cineva” chiar daca esuez sau nu ating un standard? Sau altcineva este mai bun ca mine?

Pot incerca sa scriu mai mult si mai bine, sa ma zbat sa am mai multi comentatori, sa generez o controversa, sa arunc cu noroi in ceilalti, sa inchid gura celor care ma critica…ceva cu care sa imi hranesc orgoliul si sa imi imbunatatesc imaginea de sine. Pana cand si pana unde?

Cine spune care e valoarea mea ca blogger? Poate ZeList, sau numarul vizitatorilor sau numarul link-urilor si al comentariilor. Cine spune care e valoarea mea ca om? Astept comentarii…

Cat valoreaza 7 suflete?

Pentru prima data in 3 ani am ajuns la un cinematograf. Nu ca nu mi-ar placea sa merg mai des, dar cand am avut baby sitteri pentru gemeni, am preferat altceva. Dupa ce am scanat ieri filmele care ruleaza pe la cinematografele de prin Bucuresti, si am remarcat ca nu mai exista programele la matineu…am ajuns la 12 la Mall Plaza, intr-o sala de 100 de locuri, ocupata de cativa liceeni fugiti de la ore. 7 suflete, film sensibil, dramatic, bine regizat, filmat, tot ce vreti. Nota 10 de la mine pentru realizare, 10 si pentru Will Smith in rol principal. Povestea merge cam asa: Tim este autorul unui accident in care isi pierd viata 7 persoane, dintre care si logodnica lui. Cuprins de remuscari, isi insuseste identitatea frateleui sau, agent fiscal si sub aceasta “acoperire, “vrea sa salveze 7 vieti. Nu ale oricui, ci vietile a 7 oameni buni: un antrenor de hockey dependent de dializa, a unui pianist orb, a unei asistente sociale care are nevoie de un transplant de ficat, a unei mame maltratate, a unui baietel bolnav de leucemie, a frateleui sau care are nevoie de transplant de plamani si viata lui Emily, care are nevoie de un transplant de inima in cel mult 4 saptamani. Povestile celor 7 se intrepatrund, spectatorul sta cu sufletul la gura si cu lacrimi in ochi asteptand finalul: o poveste care nu ne e straina deloc, care rezoneaza cu sufletul nostru intr-un mod profund. Cam asta e mesajul filmului in cateva cuvinte “Nu este mai mare dragoste decit sa-si dea cineva viata pentru prietenii sai” Ioan 15: 3.

Off topic: marlania se intoarce pe blogoree

Nu stiu de ce am avut eu impresia ca in randul pasionatilor de blog o sa gasesc oameni tineri, cu pofta de viata si bun simt in modul in care isi trateaza userii. Wrooong!
Succesul li s-a urcat la cap unora si au inceput sa isi trateze “clientii” sau ma rog, userii asa cum functionarele publice acre trateaza platitorii de impozit (implicit salariile celor cu pricina). Vasazica, eu, blogger, plasez o stire scurta, la obiect pe blogoree si moderatorul gaseste cu cale ca stirea nu e prea interesanta si decide sa o stearga. Daca ceri politicos o explicatie ti se raspunde sec si cu sictir “C-asa am avut eu chef, amice”.
Unde e orientarea spre client? La urma urmei, traficul si-l fac pe spinarea blggerilor pe care-i desconsidera prin explicatii de genul asta si alte faze naspa.
Alo, domnu’ Bobby Voicu, auziti?

Proconsul vorbeste despre Dumnezeu

Un articol aparut ieri in Cotidianul, membrii formatiei Proconsul vorbesc despre concertul aniversar, criza mondiala si …relatia lor cu Dumnezeu.

Aflati ce ii motiveaza pe acesti artisti sa se intoarca dupa fiecare concert acasa, la sotii si sa doneze 10% din castiguri celor defavorizati. Intr-o lume a drogurilor, promiscuitatii sexuale si a abuzului de alcool, se poate si altfel: cititi aici!

Ce am mai citit

Va spuneam ca mai si citesc din cand in cand…

Am si niste autori preferate. O sa incep cu aceia dintre ei care nu se incadreaza in tematica blogului: Jane Austin. Imi plac la nebunie cartile ei plictisitoare. Chiar si ecranizarile. Paradoxal, m-as uita de 10 ori la un film in care doua personaje se plimba si discuta timp de 15 min si adorm cu nesimtire la filmele gen Terminator, al 13 element, Razboiul Lumilor.

Revenind la tema, am descoperit acum vreun an cartile lui Phillip Yancey: Isus pe care nu L-am cunoscut, Biblia pe care a citit-o Isus si Zvonurile altei lumi. Este un scriitor adevarat, studiat, care stapaneste bine tehnica scrisului si dezvaluie o gandire profunda. Se vede ca e scriitor si nu pastor convertit in autor. Iesiti din cutie si puneti mana pe o carte de-a lui. O sa va captiveze…

Un ateu presupune…

Lansam noua categorie de posturi…Un ateu presupune!!!!

Atasate la aceasta categorie de posturi vor fi presupunerile mele despre presupunerile unui ateu.

Un ateu preupune ca toate cartile care contin cuvinte precum stiinta, dovezi stiintifice, cercetare, structuri unicelulare, mitocondrii, secvente ADN sunt adevarate si nu trebuie puse la indoiala. In ciuda faptului ca nu intelege mai bine de 80% din termeni si nu a pus niciodata piciorul intr-un laborator de microbiologie.